Asociația Distribuitorilor de Medicamente (ADEM) anunță punerea pe piață a Euthyrox 100 mcg din import paralel, pentru atenuarea lipsei medicamentului originar distribuit direct

București, 24 septembrie 2020 – Pentru a răspunde cererii crescute a pacienților privind medicamentul Euthyrox 100 mcg comprimate, pe bază de levotiroxină, pentru tratarea unor boli tiroidiene, companiile membre ADEM s-au implicat activ, începând cu luna martie a acestui an, în colaborare cu autoritățile competente (ANMDMR și Ministerul Sănătății) și cu asociații de pacienți (APAA și COPAC), pentru a completa, prin import paralel, cantitățile puse pe piață de producător, astfel încât un număr cât mai mare de pacienți să poată avea acces la acest medicament esențial. Noua formulare a Euthyrox comprimate – fără lactoză – este disponibilă din 2019 în 21 de state europene iar din octombrie 2019 și în România. Pacienții și farmaciile au început a percepe discontinuități în aprovizionare cu acest medicament din martie 2020, pacienții cu boli tiroidiene fiind afectați și în prezent de această lipsă, cu toate că producătorul a suplimentat cantitățile livrate în mod obișnuit.

Details

Reacția sectorului distribuției paralele (ADEM) privind interpelarea unui grup de farmaciști referitor la lipsa sau scăderea disponibilității unor medicamente esențiale

București, 13 mai 2020 – Având în vedere comunicatul de presă remis în spațiul public în data de 11 mai 2020 „Nicăieri în UE nu se mai întâmplă aşa ceva!” Farmaciştii somează Agenţia Medicamentului să vină cu răspunsuri, comunicat semnat de către un grup de “farmaciști din farmaciile comunitare, mereu în prima linie şi la dispoziţia pacientului” și în care sunt adresate întrebări și președintei ADEM, farm. Coralia KREYER, aceasta menționează:

Details

Decontarea medicamentelor importate paralel, anunțată de Ministerul Sănătății – o soluție salutară și necesară

Asociația Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) salută anunțul făcut luni, 7 octombrie 2019, de Ministrul Sănătății, doamna Sorina Pintea, privind decontarea în premieră în România, a  medicamentelor ajunse în țară prin import paralel. Această măsură, venită în sprijinul securizării pieței în situația retragerilor comerciale ale unor medicamente, vine după ce în luna august a acestui an, a fost aprobat, tot de către Ministerul Sănătății, și tot în premieră pentru România, modul de calcul al prețurilor pentru medicamentele importate paralel.

Details

Ministerul Sănătății propune interzicerea temporară a exportului paralel cu riscul încălcării principiilor Pieței Unice și fără respectarea legislației în vigoare

Ministerul Sănătății propune interzicerea temporară a exportului paralel cu riscul încălcării principiilor Pieței Unice și fără respectarea legislației în vigoare. Își permite însă statul român o creștere a prețurilor prin scăderea taxei clawback sau creșterea la media europeană, fără ajustarea bugetului alocat medicamentelor și fără a afecta accesibilitatea și implicit buzunarul pacienților? Reacția Asociației Distribuitorilor…

Details

Reacţia ADEM la Raportul Observatorului Român de Sănătate

Estimarea amplorii exportului paralel din România, precum şi soluţiile care se impun, pot fi obiectiv prezentate doar de către autorităţile competente

ADEM (Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente) reprezintă interesele unor companii româneşti, distribuitoare angro de medicamente, autorizate conform prevederilor legislative naţionale şi europene în vigoare privind Bunele Practici de Distribuţie şi Distribuţie Paralelă. ADEM realizează o treime din piaţa totală a exporturilor paralele de medicamente din România.

Details

Exportul paralel de medicamente “expus” la Bruxelles: “Jumătate de adevăr reprezintă de cele mai multe ori o mare minciună”

Ministrul Bodog pare că ne prezintă, încă o dată anul acesta, “un adevăr și jumatate” referitor la soluționarea problemei medicamentelor din România, prin comunicatul de presă din data de 8 decembrie 2017, emis în urma participării domniei sale la reuniunea Consiliului miniștrilor UE pentru Sănătate, din Bruxelles. În comunicat se anunță susținerea poziției României referitoare la exportul…

Details

Criza medicamentelor din Romania

Poziția Asociaţiei Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) atrage atenția tuturor factorilor implicați asupra consecințelor lipsei unor medicamente din farmaciile din România, precum și a dezinformării populației cu privire la această situație. ADEM consideră că această situație gravă se datoreză deciziilor politice eronate ale reprezentanților autorităților, și anume cei care…

Details

Argumente ale distribuitorilor europeni impotriva deciziei de suspendare temporara a exportului de vaccin ROR

Având în vedere comunicatul de presă „Comisia Europeană a avizat favorabil decizia de suspendare temporară a exportului intracomunitar a vaccinului ROR” publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii în data de 9 mai 2017, http://www.ms.ro/2017/05/09/comisia-europeana-a-avizat-favorabil-decizia-de-suspendare-temporara-a-exportului-intracomunitar-a-vaccinului-ror/, ADEM România (Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente) face următoarele precizări: „Ne exprimăm îngrijorarea faţă de situaţia actuală a crizei vaccinurilor generată de…

Details

Interzicerea exportului paralel va adanci criza actuala a medicamentului

ADEM România, Bucureşti 2 mai 2017 – „Interzicerea exportului paralel pentru toate medicamentele din programele naţionale timp de un an de zile, contravine fundamental normelor europene în vigoare,” consideră oficialii ADEM România (Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente).

„Reiterăm răspunsul Consililui Concurenţei din anul 20151, referitor la ordinul2 din anul 2013, prin care se prevedea suspendarea temporară pe o perioadă de 6 luni a distribuţiei în alte state membre, a 19 din 22 de DCI-uri oncologice/onco-hematologice esenţiale, în care se preciza printre altele:  „Un stat membru poate recurge la limitarea exportului paralel de medicamente în situaţii excepţionale, în care sănătatea publică este pusă în pericol; o astfel de restricţie însă nu trebuie impusă cu titlu general, ci limitată la acele medicamente pentru care se constată că exportul paralel a generat o lipsă care afectează în mod grav sănătatea publică şi numai pentru o perioadă limitată, recomandată a fi de 3 luni.”

Details

Epidemia de rujeola: lipsa de informare sau de vaccinuri?

ADEM România, Bucureşti 28 aprilie 2017 – „Nu s-au primit cereri de vaccin pe care să nu le onorăm,” declară farm. Coralia Kreyer, director executiv al ADEM România (Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente). Epidemia de rujeolă care afectează în aceste zile România este cauzată de lipsa imunizării copiilor şi a informării corecte a românilor, situaţie…

Details